Tuesday, April 22, 2008

The Crimson Petal and the White

Cum o mirosi un câmp de lavandă după ce i se dă foc? Culturile de lavandă nu prea au o viaţă lungă, dacă din ele vrei să obţii un parfum bun. Mi-am dus aminte de Otilia lui Călinescu, ea spunea că viaţa unei femei e scurtă. Oare de asta Sugar a fost încântată să vadă câmpurile acoperite de lavandă, o fi vreo legătură între toate astea? Viaţa ei s-a schimbat, dar nu ştie cât va dura. Sugar e o prostituată, n-are nicio legătură cu Pamela lui Richardson, cea cu virtutea răsplătită. De data asta, răsplata vine pentru altceva.

Dar să încep cu începutul. Citesc de ceva vreme Petale de roşu şi alb [The Crimson Petal and the White]. După ce Luciat a scris despre Sub piele, au început să curgă comentariile, şi a fost adusă şi cartea asta în discuţie. Mi le-am cumpărat pe amândouă.

Din câte am înţeles eu, Sub piele e ceva între SF, distopie şi altele. Petale de roşu şi alb e orice altceva. Cei care-şi doresc un roman precum primul, probabil vor fi dezamăgiţi de cel de al doilea. Singura legătură ar putea fi talentul de povestitor al lui Faber, ştiinţa de a alcătui romane complicate. De fapt, Petale... ar putea fi considerat un roman frescă, e acolo desenat un întreg furnicar de destine, din Londra victoriană. Aşa m-am şi gândit la început, că-i aparent un roman victorian, după care m-am trezit la realitate şi mi-am adus aminte că perioada aceea era una a pretinsei moralităţi absolute, ori Londra asta, deşi e aceea, e una mai curând imorală. Are prostituate, derbedei, ghiduri turistice în care-s prezentate bordelurile, fetele, serviciile şi tarifele practicate.

Aş face bine să nu aplic nicio etichetă, mai ales că n-am ajuns nici la jumătatea cărţii. Şi lucrurile se tot schimbă. Iniţial tehnica e cinematografică, trecem pe străzi periferice, urmărind un personaj. Apoi, obiectivul se mută pe un altul, care a trecut pe lângă primul şi urmează drumul pe care autorul vrea să ne ducă, pentru că ne tot ţine de mână şi ne tot explică. Aveam senzaţia că procedeele astea textualiste/postmoderne au cam fost scoase din uz, dar, cum romanul a fost publicat în 2000, nu mai ştiu ce să zic. La un moment dat, tehnica asta romanescă se duce undeva în plan secund, şi obiectivul se mută de pe un personaj pe altul fără niciun avertisment. Personajele se transformă treptat, deşi aparent nu se schimbă nimic esenţial şi totuşi, la un anumit moment William Rackham priveşte cu oarecare trufie câmpul de lavandă şi parcă nu mai are nicio legătură cu tânărul roşcat, cu părul vâlvoi, pornit în căutarea unui magazin de pălării. Iar Sugar nu mai e prostituata capabilă să satisfacă orice dorinţă, ci o tânără speriată că relaţia ei cu proprietarul parfumeriilor Rackham s-ar putea sfârşi brusc, iar ea ar putea ajunge din nou în stradă.

Aşa că romanul se înscrie în buna tradiţie a romanului englez, ar putea fi un amestec de Dickens, Trollope sau mai ştiu eu ce alt precursor. Dar s-ar putea modifica din nou pînă la final. Sunt cinci părţi[1. Străzile 2. Casa de prostituţie 3. Locuinţa privată şi locurile publice 4. Sânul familiei 5. Lumea largă], eu am ajuns la a treia. Dacă ar fi să mă iau după titlurile astea, aş zice că m-aşteaptă destule surprize.

Faber polemizează subtil cu perioada victoriană, sunt în cartea lui personaje tipice pentru ceea ce ar fi trebuit să fie englezul crescut în acel spirit. Agnes Reckham nu ştie lucruri elementare despre corpul ei, considerând anumite lucruri normale ca fiind semne ale unor boli ascunse, iar Henry consideră excesul de pilozitate ca fiind un semn al păcatelor şi se tot compară cu puritatea statuilor antice, cu personaje biblice.

Foarte important e şi nivelul intertextual, dar deocamdată aş face bine să nu scriu prea multe despre el, pentru că mai am destul de citit. Desigur, Sugar e o prostituată diferită de celelalte şi pentru că putea susţine un dialog inteligent. Citeşte mult [Richardson, Dickens, Balzac, Hugo etc] şi mai ales, scrie un roman, care nu trebuie să aibă un final fericit. E un roman cum nu s-a mai publicat, va face senzaţie, suntem avertizaţi. Rămâne de văzut!

Michael Faber, Petale de roşu şi alb, traducere de Irina Negrea, Kobalt, 2007

2 comments:

isuciu said...

Nu am mai citit nicio carte in care tehnica suspansului sa fie atat de abil folosita ca in «Sub piele». Sunt foarte curios in privinta acestui scriitor. Deocamdata n-am gasit Petalele... dar o s-o mai caut. E interesant ce-ai scris ; astept mai departe.

white noise said...

@isuciu- de ce nu incerci direct la editura?
acum m-apuc de scris, pe la miezul noptii o sa termin :-)