Friday, October 24, 2008

Un festival aşteptat

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu tare îi invidiez pe cei care se pot duce la festivaluri de literatură. Acum aş vrea mult de tot să ajung la unul organizat pe plaiuri mioritice, cu invitaţi care mie îmi sunt tare dragi. Întâmplarea a făcut ca azi să ascult şi un interviu cu Gyorgy Dragoman, la NRV, pentru că şi el e o să vină la Festivalul Internaţional de Literatură de la Bucureşti, care o să aibă loc între 29-31 octombrie. [aici programul complet]. Şi mi-am adus aminte că tot la emisiunea Adelei Greceanu am ascultat un interviu, nu mai ştiu când, şi-n interviul ăla unii spuneau că visează festivaluri. Uite - dacă au visat mai mulţi - o să se întâmple.

Am văzut mai întâi ştirea la Luciat, apoi la Dragoş. După care mi s-a făcut o propunere pe care n-am putut s-o refuz. Deşi nu o să fiu acolo, sper din suflet ca festivalul să fie o reuşită; asta ar însemna că vor mai fi, că într-o zi o să ajung şi eu la un festival [în public, să nu credeţi că visez altceva.]

Mă consolez cu gândul că mâine la Cărtureşti, de la 6 pm, e o dublă lansare de carte [Liviu Papadima şi Andrei Bodiu]

No comments: